Papusi din portelan – istorie si actualitate

Papusile au fost din totdeauna cele mai apreciate jucarii, fetitele din intreaga lume se joaca cu ele din cele mai vechi timpuri. Papusile din portelan, desi fragile, au fost initial create pentru copii dar in timp au devenit o pasiune a colectionarilor de pe tot globul, acum vanzandu-se cu mii de dolari.

Primele papusi din portelan au aparut in anii 1840, in Germania, fiind denumite papusi “China”, dupa portelanul folosit in producerea lor, fiind create pentru copiii din familii bogate si reprezentand doamne elegante din inalta societate. In Franta, papusile cu cap din portelan si ochii din sticla au fost modificate in anii 1900, fiind denumite “Bebe” si reprezentand copii cu diverse expresii faciale, insa pastrandu-se in acelasi timp si stilul papusilor “fashion”.

Aceste papusi sunt in atentia colectionarilor din intreaga lume, fie ca portelanul din care sunt create este mat sau lucios, fie ca papusile au forma unor copii, doamne sau domnisoare imbracate elegant cu haine ce reprezinta replici, la scara redusa, ale modei perioadei cand au fost create si avand garderoba si accesorii complete. In timp au aparut papusile din portelan de lux cu garderoba creata din materiale scumpe si accesorii pe masura (evantaie, palarii, umbrele, bijuterii), adevarate opere de arta. Cele mai valoroase papusi din portelan ajung chiar si la 20.000 dolari, mai ales cele ale renumitelor firme producatoare: Kammer and Reinhardt, Bru and Huret sau Jumeau, fiecare impunand un anumit stil papusilor de portelan. In zilele noastre aceste papusi sunt cautate de colectionari, care cheltuie sume impresionante pentru a achizitiona papusi vechi, cu certificate de autenticitate. Spre exemplu o papusa Jumeau sau un Bru-bebe se vinde cu peste 10.000 dolari, aceste exemplare fiind foarte rare.

Exista insa si papusi din portelan produse in serie, imitatii ale celor originale dar la preturi mult reduse, care sunt cadouri ideale pentru orice iubitor de frumos. Elegante, cu infatisare realista, cu haine de epoca sau costume populare din diferite tari ale lumii, papusile din portelan pot infrumuseta orice colt al casei.

O lume in miniatura, aceste papusi sunt imitatii perfecte ale unor personaje de legenda sau simple inventii ale creatorilor, fiecare insa avand o poveste de spus. Puteti achizitiona o papusa imbracata in costum german, ce are un ursulet de plus, o fetita in rochie cu flori albastre, palariuta si geanta, ce pare pregatita pentru o iesire in oras intr-o zi de vara sau o alta care este pregatita pentru o zi ploioasa. Un cadou potrivit este si un duo bavarez, fetita si baietel in costume populare dar si o fetita imbracata in stil baroc, intr-o rochie eleganta cu volane si dantela, avand ca accesorii palarie si umbrela asortate, precum si un colier de perle. Pentru sarbatoarea Pastelui, un cadou ideal este o papusa fetita cu iepuras. In magazinele online puteti achizitona si alte papusi din portelan, produse in Germania, cu preturi incepand de la 50 lei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*